Sunt nascut la Cluj, dar am fost adus la Bucuresti si aici am crescut. De trei ani, ma plimb prin cartier si curios ca toti Beagle-ii, imi bag nasul peste tot. Ma intereseaza totul dimprejur, adulmec aerul de cum ies, degust praful, ploaia si tot ce gasesc in drum, marchez copacii, mananc iarba, ocolesc stalpii iluminatului public pentru ca m-au curentat, culeg informatii despre toti cainii care mi-au traversat traseul si alerg sa-i prind din urma, miros oamenii si de cele mai multe ori ii identific ca prieteni. De cele mai multe ori.

De capatul celalalt al lesei este Ea. Care printre comenzi (nerespectate, recunosc) si mustrari, vorbeste cu mine. Imi arata, ma intreaba, se minuneaza sau bodogane de-a lungul traseului. Uitandu-se dupa mine, vede gunoiul si se minuneaza (inca) de cat de multe si diverse chestii lasa bucurestenii in drumul lor si al celorlalti. Incercand sa inainteze in ritmul meu printre masinile parcate, bodogane bucurestenii care blocheaza pietonala. Imi arata florile proaspat asezate in pamant, ca in zilele urmatoare sa ma intrebe de ce dispar pe rand, snop cu snop, cu radacini cu tot. In bodoganeala unor astfel de zile, intre variatele beepuri, aud mereu cuvantul comunitate.

In urma cu cateva zile, dupa o plimbare in care am fost amandoi udati de masinile care parca accelerau cand traversau baltile imense, a cautat in Dex Online – definitiile variau de la secul „Totalitate de persoane care traiesc in aceeasi localitate” la prea complexul pentru Bucuresti „Grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune”. "Interese?" mi-a zis in drum spre bucatarie (mie, recunosc, imi era gandul la mancare, ca ma uscasem deja). "Isi cunoaste bucuresteanul interesele? Reuseste oare sa treaca granita usii de la intrarea apartamentului in exercitiul acestei identificari? Si nu in ultimul rand, stie ca, daca le doreste aparate, ar trebui sa se alature cinstit si increzator grupului de bucuresteni/rezidenti de sector/vecini de bloc sau casa pentru a si le asigura. Si a-si crea astfel normele de viata comun acceptate." Ce pot spune este ca eu sunt caine de haita – noi traim, vanam, ne jucam in haita. Ori haita are reguli clare, pe care le acceptam tocmai pentru a continua sa traim, sa vanam, sa ne jucam.

Poate ca in cazul Bucurestiului, cea mai potrivita definitie a comunitatii ar fi calea de mijloc descoperita tot intre reperele Dex-ului: „Totalitatea celor care traiesc in acelasi loc si au aceleasi obiceiuri, aceleasi norme de viata”. Pentru ca nu implica si faptul ca acele obiceiuri si norme de viata ar fi (toate) pozitive. Dar, ca sa fiu sincer si optimist ca toti Beagle-ii, nici toate negative.

De la nivelul meu, Bucurestiul se vede.... ca un loc prin care oamenii sunt doar in trecere.