„Ar fi un motiv sa ma intorc, sa mai plantez si eu o floare” mi-a citit Ea aseara dintr-un mesaj al unui prieten aflat departe de Bucuresti (eu faceam eforturi sustinute sa ma urc pe canapea si atentia mi-era indreptata in aceasta directie). Cateva minute mai tarziu, resemnat pe parchet la picioarele ei, m-am gandit insa ca nu trebuie sa fi trait in departari ca sa-ti dai seama ca mediul depinde de comunitate - de initiative, reactii si gesturi, individuale si comune.

In acesti trei ani de cand ma plimb prin cartier, am ajuns la concluzia ca atitudinea bucuresteanului este „sa rezolve altcineva”. Ii aud des pomeniti in acest context pe administrator (descris mereu drept hot), primar (descris ca in mod cert hot), parlament (don’t get me started) – ce au in comun acestia este ca toti au fost inscaunati prin vot democratic. Ori democratia e tare grea, pentru ca presupune initiativa si participare – in haita e mai usor, ca e traditionalista si conform obiceiurilor il urmam fara cracnire pe seful ajuns in acest post pe merit de experienta si putere de impunere. S-a catarat pe tine si nu-l poti da jos, l-ai recunoscut sef. Alesii democratiilor sunt reprezentanti si nu sefi - inscaunati prin participare, responsabilizati prin delegare, raspunzatori prin initiativa. Nu se catara pe tine (nu ar trebui), ci sunt recunoscuti lideri pe baza aptitudinilor si atitudinii. Sunt insa parte din comunitate, iar delegarea de responsabilitati si raspundere catre acestia nu presupune si absolvirea de ele pentru restul. Asta pe de o parte.

Pe de alta, i-as raspund prietenului de departe ca daca ar veni la Bucuresti sa planteze o floare, sunt 90% sanse ca a doua zi aceasta sa dispara. Pentru ca o cucoana de Bucuresti, grabita in drumul spre statia autobuzului 282, inarmata cu o sacosa special pregatita, va smulge cu un gest remarcabil de abil floarea cu radacini din pamant – iar cand i se va cere socoteala de catre vreun bucurestean consternat, aceasta se va schimonosi la fata lansand o tirada de beepuri si se va lega de cainele acestuia – de mine adica. Ori eu doar ma plimbam si admiram florile de partea cealalta a gardului. Ca erau frumoase.

De la nivelul meu, Bucurestiul se vede.... individualist.